Stii sa faci anumite lucruri?! Arata-le si altora. Creaza-ti contul si incepe sa postezi. Site-ul care te ajuta sa te descurci singur.

Facebook Twitter
Si tu poti sa contribui la aceasta comunitate plina de lucruri utile. Scrie un tutorial chiar acum!
  • Prima pagină Categorii Educatie
  • Cum se face o provocare pentru copiii care invata sa scrie
    Vizualizari 3463

    Scrisde Krista » 03 Oct 2016, 13:10

    Acesta este al treilea tutorial din seria celor referitoare la provocari si recompense pentru copiii care invata sa scrie. Dupa ce am vazut o modalitate practica de invatare a noilor cuvinte, precum si o modalitate de confectionare a uneia dintre cele mai apreciate recompense, vom afla azi cum sa-i provocam pe cei mici sa foloseasca ceea ce au invatat.

    Oamenilor le plac povestile. Copiilor, cu atat mai mult. Provocarea consta in crearea unei povesti.
    Sa zicem ca ati propus, pentru aceasta saptamana, cinci cuvinte - un cuvant pe zi, pe care copilul sa le invete (sa citeasca si sa scrie). Creati o fisa „speciala”. O puteti denumi „PRIMA MEA POVESTE”. Ar trebui sa fie liniata si sa aiba spatii corespunzatoare, fiindca ele il vor ajuta pe copil sa scrie ordonat si caligrafic. In partea de sus, lasati un spatiu pentru titlul povestii; incurajati copilul sa intituleze chiar el povestea (alegerea titlului se poate face si la final, deoarece abia atunci e finalizat continutul povestii). Lasati spatii pentru nume si prenume, chiar si pentru clasa. Puteti, de asemenea, sa lasati o casuta mica pentru nota (si una alaturata, pentru abtibildul-recompensa, e binevenita!)

    Adaugati desene in colturi sau pe margini. Asemenea exemple de fise (pe care le mai puteti modifica intr-un program simplu cum ar fi Paint) gasiti online, chiar daca majoritatea sunt in limba engleza. Va puteti inspira si le puteti crea in romana. Puteti folosi Microsoft Word sau le puteti face chiar de mana.
    fisa poveste.jpg
    Exemplu fisa (Microsoft Word)
    fisa poveste.jpg

    Iata cum ar putea arata o fisa:

    Modalitate de lucru
    Explicati-i copilului cum se face o poveste (fara detalii complicate - trebuie doar sa stie ca o poveste contine mai multe propozitii/intamplari care se leaga unele de celelalte, se inlantuie). Practic, pornim dintr-un punct si tot construim. Puteti face cateva exercitii orale. Apoi, rugati copilul sa incerce sa foloseasca, intr-o poveste, cuvintele noi pe care le-a invatat. Acest exercitiu pune la treaba imaginatia si inteligenta, deoarece cuvintele pot fi total diferite, iar copilul trebuie sa gaseasca o cale de a le imbina (in mod logic si coerent), pentru a crea o poveste. Copilul trebuie sa cunoasca bine cuvintele si sensurile lor.
    In cazul in care observati ca are nevoie de ajutor, ghidati-l, fara sa-i dati direct raspunsurile. Puneti intrebari ajutatoare, oferiti indicii. Povestea ar trebui sa fie scurta si simpla. Desigur, in cazul in care folositi exercitiul pentru copii mai mari, cerintele se pot adapta.

    Folositi aceasta metoda si pentru invatarea cuvintelor intr-o limba straina; functioneaza de minune.

    Iata cum puteti actiona in situatia in care copilasul e abia la gradinita, dar invata cuvintele elementare (animale, culori), in limba materna sau intr-o limba straina.

    Copilul de gradinita inca nu stie sa scrie. Ceea ce puteti face este, si in acest caz, sa adaptati. In loc sa-i cereti sa scrie, rugati-l sa compuna oral o poveste. Mai mult decat atat, oferiti-i ajutor. Faceti dumneavoastra o propozitie si rugati-l sa continue. Ideile vor fi tot mai interesante. Provocarea e cu atat mai mare, fiindca e nevoit sa se adapteze la propozitiile dumneavoastra si sa gaseasca continuari logice, care sa contina cuvintele respective.

    O alta modalitate de actiune pentru prescolari e cea prin desen. Dat fiind faptul ca nu pot sa scrie, rugati-i sa deseneze povestea, in cativa pasi. Apoi, cereti-le sa spuna oral povestea si fiti atenti la modul in care au folosit cuvintele noi.
    Fisa prescolari.png
    Fisa prescolari.png

    La final, desigur, nu uitati sa treceti nota si sa le oferiti o mica recompensa (un abtibild, de exemplu) sau poate chiar sa extraga ceva din cutia cu surprize. Aceasta provocare e o metoda de verificare mai complexa, care vizeaza nu doar invatarea cuvintelor noi, ci si modul in care ele sunt folosite concret, precum si logica naratiunii - copilul CREEAZA o poveste care trebuie sa fie corecta din mai multe puncte de vedere (logic, gramatical etc.) O poveste simpla, dar e povestea lui si va fi bucuros ca a reusit sa o compuna. In cazul copiilor care scriu povestea (deci scolarii), incercati sa nu subliniati totul cu rosu, in cazul in care au gresit.

    Pe langa cuvintele pe care le-au invatat, exista si cuvinte pe care, poate, le folosesc pentru prima data, fiindca au nevoie de ele in cadrul povestii. Aceste cuvinte pot trece pe lista de saptamana viitoare, ele vor fi invatate ulterior. Apreciati efortul copilului si amintit-i cu delicatele greselile, astfel incat sa nu se sperie de o pagina rosie in totalitate (si sa nu mai scrie povesti niciodata...), ci sa inteleaga unde a gresit si de ce. In ciuda greselilor, asigurati-l ca anumite lucruri au fost foarte bune si insistati asupra aspectelor pozitive, lucrand cu blandete la indreptarea celor negative. Copiii au multe de invatat, dar totul se face cu iubire si rabdare.

    *Acest tutorial are 3 părți diferite: „Cum se face o fișă interactivă pentru copiii care învață să scrie”, „Cum se face o recompensă interesantă pentru școlari și preșcolari”, „Cum se face o provocare pentru copiii care învață să scrie”.

    Spor la povesti! ;)

    „Scopul educatiei e transferul de flacara.” (V.G.)
    Sponsored Links:
    Actualizat în 15 Oct 2016, 10:34
    Krista
     
    Mesaje: 10
    Membru din: 21 Sep, 2016
    Total puncte: 3


    Tagsprovocare , poveste , gradinita , clasa 1 , recompensa , copii

    Distribuie pe:


    1 mesaj • Pagina 1 din 1
    Citeste si:

    Înapoi la Educatie

    x #{title}

    #{text}